Curiozități și lucruri interesante despre Maroc

Maroc este una dintre țările care m-au fascinat demult. Mă imaginam plimbându-mă prin zonele vechi ale orașelor, descoperind rând pe rând lucrurile interesante pe care Marocul le are de oferit. Dorința mea de a vizita această țară a început de prin clasa o noua, o dată cu vizionarea telenovelei Clona. Da, m-am uitat la telenovele. Au avut și ele un rol în trezirea interesului față de călătorit. Asta e altă poveste, acum vorbim despre curiozitățile pe care le-am observat în Maroc.

1. În Maroc o să vezi maimuțe.

Marocul are o specie indigenă de maimuțe. Macacul berber se găsește în munții Atlas și în Gibraltar. Este o specie de maimuțe care trăiește în grupuri de mai multe femele și masculi. Poate atinge înălțimea de 75 de centimetri și greutatea de 13 kg. Eu le-am văzut lângă cascada Ouzoud, erau libere și se plimbau fără niciun stres sperând ca vreun turist să le dea ceva de mâncare.
Maimuțe la cascada Ouzoud în Maroc. Prima dintre curiozitățile despre Maroc

2. În Maroc ninge. În Maroc există munți.

Este o țară care oferă de toate pentru toți, de la deșert până la canioane, de la plaje până la munți. Cel mai înalt vârf este Jebel Toubkal și are 4265 metri. Deși toată lumea identifică Marocul cu deșertul, relieful predominant este cel muntos, cu munții Atlas în centru și sud și munții Rif la nord. Zăpada ține din noiembrie până în februarie, uneori chiar până în aprilie, în funcție de altitudine. Există chiar și pârtii de schi amenajate.

3. Aproximativ 19% din suprafața țării reprezintă teren arabil.

Despre Maroc nu prea se știe că există munți

Munți în Maroc

3. Despre Maroc: oferă cascade.

Chiar unele dintre cele mai frumoase din lume. Cascada din imagine poartă numele de Ouzoud și este spectaculoasă prin suita de cascade mai mici care se varsă într-un bazin înconjurat de verdeață, iar pereții care o înconjoară pari sterpi și fără nicio urmă de viață. Aici este paradisul fotografilor datorită numeroaselor curcubeie care se formează zilnic.

În Maroc există cascade. Ouzoud este una dintre ele.

Cascada Ouzoud

4. În Maroc poți să găsești ametiste.

Uitați ce pietre vindeau berberii din satul Imlil, le prezentau ca ametiste. Spuneau că le-au găsit în munții din apropiere.
Ametiste în Maroc

5. Maroc este monarhie.

Numele oficial al țării este Regatul Maroc. Regele actual este Mohamed al VI-lea. Reprezintă unul din cele 3 regate rămase pe continentul Africa. Celelalte sunt Lesotho și Swaziland, au dimensiuni foarte mici și se află în partea de sud a Africii.

6. Fiecare oraș are un bulevard numit Mohammed V.

De obicei, acesta este bulevardul principal. Dacă te rătăcești acum știi de ce să întrebi. Mohammed V este un fost rege al Marocului, și-a câștigat respectul dacă străzile principale poartă numele său.

7.  În Maroc o să vezi capre în copaci

Între Marrakesh și ocean există plantații de copaci de argan în care ai toate șansele să vezi capre urcate să mănânce semințe. Caprele au un rol important în procesul de producere al uleiului de argan. Primăvara sunt duse pe plantații pentru a ”culege” semințele din copaci. Sucul digestiv dizolvă coaja groasă a semințelor, din excremente este recuperat miezul, apoi prăjit ușor, făcut pastă și presat. Rezultatul final este fie uleiul de argan, fie diferite produse cosmetice.

Capre în copacii de argan

Capre în copacii de argan

8. În Essaouira poți să faci surfing tot anul

Essaouira are o atmosferă aparte, este asemănător cu orașele grecești datorită caselor de culoare albă și bărcilor turcoaz. Este recunoscut datorită vântului care bate tot anul și face posibilă practicarea surfing-ului. Dacă ajungi în zonă, ai grijă să îți acoperi gâtul cu o eșarfă, eu m-am ales cu o tuse care m-a ținut vreo 2 săptămâni.

Surfing în Essaouria

Kite-surferi în Essaouira

9. Berberii sunt locuitorii originari ai Marocului(nu arabii)

Berberii locuiesc în Maroc de peste 5000 de ani. Arabii au cucerit regiunea în secolul VII și XI. În Maroc există 2 limbi oficiale: araba și berbera. Sunt complet diferite, cu total alt set de caractere.

10.  Ceaiul de mentă este băutura oficială.

Localnicii glumesc cu turiștii spunând că te invită la un whisky berber atunci când îți oferă un ceai.

11. Vineri este zi de couscous

Couscous-ul este un fel de mâncare tradițional berber, din griș amestecat cu apă, prelucrat în formă de bobițe mici, care mai apoi sunt date prin făină pentru a evita lipirea între ele. Este gătit cu legume sau carne și nu îi lipsește niciodată condimentul specific țării – chimionul. Este nevoie de câteva ore pentru a putea fi gătit, femeia marocană începe dimineața devreme întregul proces pentru a putea fi gata la ora mesei. În Islam, vinerea este o zi sfântă. Bărbații merg la moschee să se roage, străzile par să se liniștească pentru câteva minute. Apoi, toată familia se strânge acasă și se răsfăța cu o porție mare de couscous.
Couscous mâncare tradițională în Maroc gătită în fiecare vineri

12. Dansatoarele din buric din piața Jemma el Fna sunt de fapt bărbați

În piața din centrul Marrakesh-ului lumea se strânge în fiecare seară pentru a asculta poveștile bătrânilor și a privi diferitele spectacole. Femeile nu ai voie să danseze în public, dar marocanii au fost inventivi. Pentru a face spectacol și a câștiga niște bani, au adus bărbați să danseze din buric. Sunt slăbuți, fața le este acoperită, dar dacă te uiți cu atenție la grosime brațelor îți dai seama că e o înșelătorie. Ce mai contează dacă afacerea merge? Se strâng zeci de oameni în jurul ”dansatoarelor”.

Tu ce ai mai adăuga la listă?

 

Lasă un răspuns către transport excursii Cancel reply