3 zile și 3 nopți în deșert – partea întâi

La începutul unei călătorii în Maroc ești surprins de agitația orașelor. Ești asaltat din toate părțile de mirosuri, culori, sunete și oferte. Ai un șoc. Apoi, pleci din oraș pentru o excursie în deșert. Drumul lung de 4-500 de kilometri îți face trecerea de la nebunia marilor orașelor, fie Marrakesh, fie Fes, la tihna dintre dune.
Dunele deșertului… le-am văzut cu toții în filme. Poți să ți le imaginezi, dar nu poți să le pătrunzi misterul decât atunci când cobori de pe cămila care te-a adus în mijlocul lor și pășești pentru prima dată pe nisipul roșiatic. Simți cum deșertul îți transmite liniștea și pacea lui. Îți dă o stare de plenitudine. Nu mai ai nevoie de nimic. Ai vrea să dormi sub cerul liber și să mai zăbovești câteva zile alături de cămile și berberi. Cât timp stai acolo ești purtat pe o pânză de mulțumire, uiți de toate problemele, nu mai există decât prezentul. Ești surprins din nou, Marocul are de toate pentru toți.

Hai să derulăm firul călătoriei mele în deșert!

Excursie in desert pe camile in Sahara

Pe cămile în Sahara

Sosirea în deșert

Am ajuns în Merzouga pe la 9 seara. I-am dat un mesaj lui Mba să vină să ne ia din stația de autobuz unde ne lăsase șoferul de camion. Cum? Nu știți cine este Mba?
Mbarek, sau pe scurt Mba, este berberul pe care l-am găsit pe CouchSurfing și care s-a ocupat de organizarea excursiei noastre în deșert. Tânăr, are doar 24 de ani. A trăit ca nomad până la 11 ani, apoi a mers la școală și a învățat să scrie și să citească. Acum vorbește perfect limba engleză, cântă la chitară și știe cum să organizeze o experiență autentică în inima deșertului.

În casa lui Mba, ghidul și prietenul nostru berber

În casa lui Mba, ghidul și prietenul nostru berber

După câteva minute de așteptat în stația de autobuz, în care mai mulți localnici se ofereau să ne fie ghizi, am făcut cunoștință cu berberul nostru. În prima seară urma să dormim la el în casă, alături de familia sa. Cu rucsacurile în spate am pornit spre marginea satului. Era întuneric, iar străzile erau pustii. Drumul asfaltat s-a terminat repede și am început să mergem pe ulițe cu nisip. În cele 15 minute am pierdut simțul orientării, toate casele păreau să fie la fel, nu aveai ce să iei ca punct de reper. Am intrat în curtea lui. Era atât de liniște încât părea că nu e nimeni acasă. Nu era nici măcar ora 10. Ne-a spus că e târziu și că familia lui s-a culcat. De obicei, se trezesc devreme să ia micul dejun înainte să răsară soarele. Ne-a arătat camera și ne-a spus că revine să ne aducă cina. Noi nici nu ne așteptam să ne fi pregătit ceva de mâncare, chiar ne cumpărasem câteva fructe. Ne obișnuisem cu lumea care încerca să ne vândă ceva sau să scoată bani de la noi. Când planificasem excursia vorbisem cu el și despre mâncare, dar nu credeam că o să ne pregătească toate mesele cât stăm acolo. A fost o surpriză plăcută.

Am mâncat orez berber și am băut ceai de mentă. Apoi, Mba ne-a cântat la chitară câteva melodii berbere. De la el am aflat de Tinariwin band, o formație foarte cunoscută care cântă muzică berberă. Așa a început magia excursiei noastre, cu melodii tradiționale și cu liniștea transmisă de zâmbetul și bunăvoința lui Mba. Într-un târziu ne-a lăsat singuri în cameră. Deși eram obosiți după drum, nu reușeam să adormim de prea mult entuziasm.

Orez berber cu salată

Orez berber cu salată

A doua zi dimineața am luat micul dejun în sala principală a casei. Nu exista altă mobilă în afară de o masă cu televizor. Pe jos erau covoare și perne. Ne-a adus o măsuță rotundă în jurul căreia am stat. Am mâncat pizza berberă împreună cu Mba și cu soția fratelui lui. Ceaiul de mentă nu a lipsit nici de data asta.

Maroc, Merzouga , excursie in desert, mancare traditional berbera

Pizza berberă

Ce sunt berberii? Dar tuaregii?

Berberii sunt triburi care, în trecutul îndepărtat, trăiau în Africa de Nord, până la Canalul Suez. În perioada colonizării au fost siliţi să părăsească locurile de baştină şi să se retragă în vest, pe teritoriile actuale ale Marocului, Algeriei şi Tunisiei, unde trăiesc în cea mai mare parte şi în ziua de astăzi. Au propria limbă și propriul alfabet compus din semne geometrice. Tuaregii, grup al berberilor, sunt oamenii liberi, nomazii, ultimii rebeli ai Saharei. Au preferat sa rămână până în ziua de azi stăpânii rutelor din deșert, nimeni nu poate spune că va cunoaște tainele Saharei mai bine decât o fac tuaregii. Nimeni și nimic nu i-a putut supune în totalitate, iar faptul că existența lor continuă neîntrerupt și neschimbat de atâtea milenii este cea mai bună dovadă în acest sens. Li se mai spune și oamenii albaștri, aluzie la turbanul celebru (tagelmust) pe care orice adult îl poartă și la hainele tradiționale din păr de cămilă vopsite, evident, în albastru. Mai multe detalii pe descoperă.ro .

Grădinile din deșert

Am plecat la o plimbare spre centrul satului printre grădinile localnicilor. Sunt numite ”palmeries” și au un sistem de irigație foarte bine pus la punct. Captează apa cu un apeduct și o aduc în sat. Curge pe sub pământ și iese la suprafață numai între palmieri. Fiecare familie are 3 ore pe săptămână când poate să dea drumul la apă pentru a-și inunda câmpul. Apoi, blochează canalul spre câmpul lor și apa trece la următoarea familie. Este un program foarte strict, stabilit de administrația satului. Cine nu îl respectă poate să primească penalizări, cum ar fi accesul interzis la apă pentru una sau 2 săptămâni. Grădinile de legume arătau atât de bine încât nici nu ai fi spus că ești în deșert. Palmierii au și ei un rol, țin umbră și păstrează umiditatea terenului.

Pameries - grădinile berberilor

Pameries – grădinile berberilor

În timp ce mâncam de prânz, Mba ne-a spus că nu poate să meargă cu noi pentru prima seară în deșert pentru că trebuie să o ducă pe mama lui nu știu unde, dar că a vorbit cu un prieten care o să îi țină locul. La ei femeile nu au voie să iasă singure din casă, nici măcar când se duc la cumpărături. Trebuie să fie însoțite tot timpul de un bărbat, altfel le vorbește tot satul. Inițial nu mi-a plăcut ideea, îl îndrăgisem pe Mba și aș fi vrut să meargă și el cu noi. Apoi, am zis că nu e un motiv să mă indispun, poate și prietenul lui e de treabă.

Botezul din deșert

Așa l-am cunoscut pe Yussef. Berber și el, nu a fost niciodată la școală, nu știe nici să scrie, nici să citească, dar a ajuns să vorbească engleză, italiană, franceză și spaniolă. Araba și berbera nu o mai pun la socoteală.

Yussef

Yussef

La ora patru eram deja pe cămile, ne îndreptam spre dune. Yussef mergea în față, iar cămilele liniștite după el. Îi puneam tot felul de întrebări și la un moment dat mi-a spus că eu sunt Fatima, iar Iuli este Mohammed. Așa ne-am primit numele din deșert și le-am păstrat cât timp am stat acolo. Mi-a plăcut ideea lui, mă și întrebam cum ar fi să trăiesc în deșert. ”Aș sta toată ziua în casă să fac de mâncare pentru copii și să spăl rufele, cum am văzut că făceau surorile lui Mba. Hmm, nu prea este o idee tentantă, dar îmi place numele Fatima.” Probabil că așa face el cu toți turiștii, le dă nume locale pentru că nu vrea să se obosească să le țină minte adevăratele lor nume care uneori se pronunță ciudat.

Prietenul camilelor

Prietenul cămilelor

Îl întrebam la ce oră răsare soarele mâine, când o să vină Mba, ce planuri avem pentru ziua următoare, etc și dintr-o dată îmi spune ”Ce tot vorbești atât despre ziua de mâine? În deșert nu se vorbește despre ziua de mâine. Știi de ce vorbești despre mâine? Pentru că ieri ai vorbit despre azi.”. Oooo, m-a lăsat fără cuvinte. OK, nu mai vorbit despre ziua de mâine. Chiar mă încânta ideea.

Cum e să mergi pe cămilă?

Cămilele sunt animale foarte liniștite, nu își irosesc energia degeaba. Dacă ai călărit vreodată un cal nu ai nevoie de experiența acumulată. Pe cămilă stai relaxat, nu ți se mai încordează toți mușchii. Nu este obositor deloc. Ele merg și merg, parcă ar fi plictisite de atâția turiști câți au dus în spate. Cum se oprea Yussef, se opreau și ele. Când le zicea să se așeze se puneau imediat în genunchi pentru ca noi să putem să urcăm sau să coborâm. Trebuie doar să te lași pe spate atunci când cobori o dună sau în față atunci când o urci. E bine de ținut minte că trebuie să ai corpul paralel cu inclinația pantei.
De la Yussef am aflat că numai masculii sunt dresați pentru călărit, femelele sunt prea nărăvașe. În general, au cămile numai nomazii și hotelurile. Nu este avantajos pentru un sătean de rând să aibă o cămilă pentru că nu sunt turiști tot timpul anului. Mba închiriase cămilele pentru noi de la un hotel.

Draguțo, uită-te la cameră

Draguțo, uită-te la cameră

Noaptea în deșert

După 2 ore de mers pe cămilă am ajuns la tabăra unde urma să dormim pentru cea de-a doua noapte. Erau mai multe corturi la un loc, așezate în formă de ”U”. Noi eram singurii de acolo, era atât de liniște încât îți venea să vorbești în șoaptă ca să nu strici armonia din jur. În interiorul erau paturi cu pături și lenjerie curată, exista un cort separat care avea rol de restaurant și unul de bucătărie. Aveam chiar și toaletă, una la ca la țară. Se putea lua apă dintr-un puț cu adâncimea de 3-4 metri. Mi s-a părut chiar lux, mă așteptam să găsesc niște saltele obosite pe care să dormim.

Foame mare - camile in merzouga

Foame mare

Yussef a dezlegat cămilele, a dus alimentele în bucătărie și s-a apucat de gătit. Noi am urcat desculți pe cea mai înaltă dună din apropiere pentru a vedea deșertul de la înălțime. Se adunau din ce în ce mai mulți nori deasupra noastră. Măi să fie, doar nu o începe ploaia exact când am ajuns noi în deșert! Nu e floare la ureche să urci o dună, trebuie să găsești marginea bătătorită, altfel te afunzi în nisip. Până am ajuns în vârful dunei a început să picure. Ne-am grăbit să ne întoarcem la corturi, noroc că atunci când mergi la vale picioarele prind avânt și te miști cu o viteză surpinzătoare.

Sus pe dune

Sus pe dune

Yussef era în cortul-bucătărie și avea ceaiul gata făcut. Ne-a dat câte un păhărel. În Maroc se bea atât de mult ceai de mentă, îndulcit cu kilograme întregi de zahăr, încât ajungi să crezi că nu mai ai mult și faci diabet. :))
Avea 2 reșouri care funcționau pe butelie. Pusese deja mâncarea la foc. Ne-am așezat pe jos în bucătărie, lângă el, și probabil nu se aștepta pentru că ne-a spus că putem să mergem în cortul-restaurant. Normal că nu l-am ascultat. Voiam să îi ținem de urât, să mai aflăm câte ceva despre viața lui și poate să îi dăm o mână de ajutor. M-am oferit să îl ajut să curețe mazărea. Eram atentă la felul în care gătește, am furat câte ceva din secretele bucătăriei marocane. Făcea orez berber cu legume și 2 porții de tajine, una vegetariană și una cu carne de curcan.

Cină în cort

Cină în cort

Începuse să plouă serios. Nu ne deranja, eram bine adăpostiți în cort. Între timp îl mai trăgeam de limbă. Așa am aflat că are 24 de ani, nu este căsătorit și nici nu are planuri de căsătorie pentru e ca și cum ai mânca în fiecare zi numai cous-cous. ”Ieri cous-cous, azi cous-cous, mâine cous-cous, e prea mult. Mie îmi place să variez: azi tajine, mâine cous-cous, poimâine pizza berberă. E mai bine așa.” Era glumeț rău, mai stătea ce mai stătea și mai făcea câte o aluzie la faptul ca întreb prea des de ziua de mâine. Până la urmă m-am lecuit și n-am mai pronunțat deloc cuvântul ”mâine”. Tot ce conta era prezentul.

Cină în deșert la lumina lumânării

Cină în deșert la lumina lumânării

După cină am mers cu toții în cortul-restaurant. Am mai povestit una alta, apoi am început să cântăm. Ne-a prins ritmul muzicii, chiar și pe mine care nu am deloc ureche muzicală. Am învățat ”Salamalecum, malecum salam!” și alte câteva refrenuri de melodii berbere. Nu știam ce înseamnă cuvintele, dar încercam să le pronunțăm cât mai bine. I-am cântat și noi câteva melodii românește și cred că s-a bucurat, a legat relația de prietenie. Ploua în continuare, poate vreuna dintre melodiile lui era vreun  berber care atrăgea ploaia. Plouă destul de rar în Sahara, o dată la câteva luni. Noi am fost norocoși să o prindem. Corturile sunt făcute pentru vânt și temperaturi ridicate, dar au rezistat și ploii care a ținut câteva ore. Aproape de miezul nopții am mers spre cortul-dormitor cu muzica berberă care îmi răsuna în urechi . Mă bucuram de deșert, mă bucuram de prezent!

Cântăm cu berberii în mijlocul Saharei. Ne plac excursiile in desert.

Cântăm cu berberii

Povestea continuă! Răsăritul văzut de pe vârful dunelor, lecții de gătit pizza berberă în nisip, în vizită la nomazi, o noapte sub cerul înstelat al deșertului, sandboarding.

_____________________________________________________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriu, urmărește-mă pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.

_____________________________________________________________________________________________________________________

Lasă un comentariu