Cu autostopul prin munții Caucaz – partea a doua

Pentru a citi prima partea a poveștii intră aici.

Mergeam deja de vreo 3 ore cu autostopul și reușisem să parcurgem doar 100 de km din cei 150 până la destinația finală, orășelul Kazbegi din munții Caucaz. Era trecut de ora prânzului și începusem să mă gândesc că nu mai avem timp să ajungem și să ne mai și întoarcem în aceeași zi. Ne aflam iar pe marginea drumului numit ”Georgian Military Road”, în așteptarea celei de-a cincea mașini. Să vedem ce ne rezervă capitolul următor al poveștii noastre, doar suntem pe drumul plin de aventuri folosit de invadatori și negustori de-a lungul secolelor!
Oprește o mașină cu 3 persoane, 2 bărbați și o femeie. Șoferul nu vorbește deloc limba engleză, iar ceilalți doar câteva cuvinte. Totuși reușim să ne înțelegem: șoferul este georgian, iar ceilalți un cuplu de ucrainieni. Au venit să viziteze Georgia pentru câteva zile, azi fac o excursie în munții Caucaz. Domnul localnic este ghidul lor. Măi să fie! Cei doi ucrainieni au plătit pentru excursie și au fost atât de binevoitori încât să oprească mașina să ne ia și pe noi, cu toate că o să stea înghesuiți. Și uite așa am mers cu un ghid local la toate obiectivele turistice din zona Kazbegi. Mult prea mult noroc!

Pe cât înaintam în altitudine, peisajele au început să fie din ce în ce mai frumoase: munți înalți învăluriți de ceață și văi ce păreau că nu se mai termină. Începusem să înțeleg de ce regiunea aceia i-a inspirat pe scriitorii georgieni.

Ne-am oprit la Monumentul prieteniei dintre Rusia și Georgia (Russian Georgian Friendship monument), o construcție comunistă, de dimensiuni masive, care mi-a transmis un sentiment de neputință, ceva în genul că sunt un om mic într-o lume atât de mare.  Poate acesta este unul dintre motivele pentru care comunismul ne afectează atât de mult și în zilele noastre: clădirile și monumentele construite în acea perioadă se află încă în viața noastră de zi cu zi și au un impact negativ asupra gândurilor pe care le avem.
Monumentul a fost construit de ruși în 1983 pentru a celebra 100 de ani de așa zisă prietenie dintre Georgia și Rusia, de fapt doar o perioadă de ocupație rusească. Are forma unui cerc incomplet și este construit din beton. Pe partea interioară sunt desene din fabulele rusești și imagini semnificative din istorie. Cercul incomplet reprezintă viitorul necunoscut.

Monumentul prieteniei

Monumentul prieteniei

Pe marginea drumului am observat izvoare naturale de apă minerală. Cei 2 ucrainieni păreau tare interesați de ele așa că l-au rugat pe șofer să oprească mașina. Apropo, în Georgia am băut cea mai minerală apă minerală, adică cea mai acidulată, 100% naturală. Probabil că a fost luată dintr-unul din aceste izvoare.

Izvoare de apă minerală

Izvoare de apă minerală

Următoarea oprire: orășelul Kazbegi, destinația noastră. Yeee, am reușit să ajungem cu autostopul când încă mai era lumină afară! Kazbegi este cunoscut ca o belvedere din munții Caucaz și în același timp reprezintă locul de start al traseelor de trekking din regiune. În oraș se poate vizita muzeul Kazbegi și cel Etnografic. Dar noi nu am stat prea mult pe acolo pentru că voiam să ajungem la biserica Gergeti Trinity, construită în secolul al XIV-lea, care stă așezată impunător pe crestele munților și care se poate observa de jos, din localitate.

Orașul Kazbegi

Orașul Kazbegi

Până la biserică sunt 7 km care se pot parcurge pe jos în aproximativ 3 ore sau cu o mașină de teren în 30 de minute. Afară era mult prea frig pentru a merge pe jos și nici nu aveam timp, așa că am hotărât să facem această călătorie cu un ghid local, cu o mașină de teren. Zis și făcut: șoferul din Tbilisi ne-a găsit un ”jeep” local, probabil al unei cunoștințe de-a lui. Am mers tot împreună cu cei 2 ucrainieni și am plătit câte 15 GEL pentru această excursie. Biserica este situată la altitudinea de 2170 metri, iar drumul până acolo este unul abrupt, plin de gropi și denivelări. Dar noua mașină nu ne-a dezamăgit: era una specială, veche de vreo câteva zeci de ani, după zgomotele pe care le scotea ajunsesem să ma gândesc că o să fim nevoiți să o mai și împingem. Parbrizul era crăpat, iar bancheta din spate mult mai îngustă decât una normală, de-abia aveam loc 3 persoane. Urcarea a fost foarte amuzantă, zici că eram într-un montagne russe: ne țineam bine de tot ce apucam , iar în funcție de dificultate se mai auzea și câte un ”aaaaa”.

Biserica

Biserica

Peisajul văzut din mașină

Peisajul văzut din mașină

Tot cu aceeași mașină am mai mers vreo 20 de km mai în nord, spre granița cu Rusia până la cascada Gveleti. Am făcut și un scurt traseu de vreo 30 de minute de urcat pe munte, pentru că altfel nu se putea ajunge la cascadă.

Spre cascadă

Spre cascadă

Cascasa
Cascada din Caucaz

Pe drumul de întoarcere ghidul a oprit la casa unui prieten pentru a ne arăta ”a big caucasian dog”, un mare câine caucazian. Mi s-a părut ciudat că urechile câinelui erau tăiate și am aflat că este o practică obișnuită prin acea zonă, dar nu am înțeles explicația și nici nu am găsit nimic pe net legat de acest subiect.

Big caucasian dog

Big caucasian dog

Când am revenit la mașina celor 2 ucrainieni era aproape întuneric. Am avut noroc și cei doi au fost tare binevoitori și au vrut să ne ia cu ei înapoi spre Tbilisi. Și uite așa s-a încheiat această aventură de o zi!

Cei 2 ucrainieni binevoitori

Cei 2 ucrainieni binevoitori

Pe lângă faptul că autostopul te ține conectat în prezent, te ajută și să realizezi cât de buni și sufletiști sunt oamenii în general. Pentru mine înseamnă și ”a oferi” și ”a lua”: o conversație bună este un beneficiu pentru un șofer plictisit care conduce ore întregi de-a lungul autostrăzilor, iar autostopistul câștigă mult mai mult decât să ajungă din punctul A în B. Dacă tot trăim într-o lume în care primim sisteme de operare, software și informații gratis, poate reușim să renunțăm măcar o dată la prejudecăți și să testăm o nouă modalitate de transport.

Lasă un comentariu