Cu autostopul spre munții Caucaz

Dacă mi-ai cere să descriu ziua ideală, aș spune că e nevoie de câteva elemente esențiale: imprevizibil, curaj, aventură și călătorie. După acest principiu a decurs ultima mea zi petrecută în Georgia, și îmi tresare și acum inima la gândul că a fost una dintre acele zile pe care le-am trăit și simțit cel mai intens. Au existat momente care m-au captivat atât de puternic încât nu o să le pot uita niciodată, momente care îmi vor defini amintirile. Cu toții avem astfel de clipe care ne marchează și ne schimbă într-un fel sau altul viitorul.
Pe scurt: am mers cu autostopul 150 de kilometri, din capitala Tbilisi până în munții Caucaz, și alți 150 de kilometri înapoi, pe drumul numit ”Georgian Military Road”. Așa cum a existat o zi specială în care m-am îndrăgostit de mersul pe bicicletă, aceasta a fost ziua în care am simțit ceva special pentru mersul cu autostopul.

Cu autostopul prin Georgia

Cu autostopul prin Georgia

Nu vă îngrijorați, nu am fost singură în această aventură, ci alături de un coleg pe care l-am întâlnit la training-ul la care am participat în Georgia. Mult mai experimentat în tehnicile autostopului pentru că a călătorit timp de un an prin Asia, în mare parte cu ”ia-mă, nene!”, Michal m-a molipsit cu entuziasmul său față de o nouă modalitate de a descoperi oamenii dintr-o altă țară: autostopul.

Destinația noastră poartă numele de Kazbegi. Trebuia să mergem până acolo și să ne și întoarcem în aceeași zi pentru că în noaptea ce urma aveam zborul spre casă. A fost destinația pe care ne-am propus-o, dar eram pregătiți să nu o atingem, în caz că nu era timp suficient. M-am bucurat în fiecare clipă de prezent, de ceea ce mi se întâmpla, m-am împrietenit cu imprevizibilul și poate, de aceea, trăirile au fost atât de intense.

Gata de aventură
Dimineața devreme am făcut o plimbare cu metroul până la cea mai apropiată stație de ieșirea din oraș, în direcția Kazbegi.  Am mers pe marginea bulevardului până ce am găsit un loc de unde puteam să fim observați de la depărtare. Acesta este unul dintre principiile de bază ale autostopului: stai într-un loc deschis, nu în curbă.

Să dăm startul la distracție! Am început să facem cu mâna spre mașini în ideea de a opri una. Mi-am format o primă impresie: șoferii georgieni nu sunt obișnuiți cu autostopiștii, parcă nici nu ne observau. Din minut în minut mai oprea câte un taximetrist, dar noi îi făceam semn că nu vrem un taxi și el începea să gesticuleze într-un mod foarte haios, ca și cum ne întreba: ”Dar ce vreți voi?”. Michal m-a instruit că trebuie să am grijă, în funcție de țară, cu semnul pe care îl folosesc pentru a face autostopul. De exemplu, în Iran, semnul clasic cu pumnul strâns și degetul mare ridicat are o semnificație obscenă și e indicat să folosești semnul cu mâna întinsă și toată palma orientată spre pământ.

După 15 minute, începusem să mă întreb dacă ne-am orientat bine, dacă e într-adevăr bulevardul care iese din oraș. Dar n-a mai trecut mult și a oprit o tipă. N-am întrebat dacă merge spre Kazbegi, ci ne-am încercat norocul cu orașul cel mai apropiat din direcția noastră. Ne-a făcut semn să urcăm și ne-a dus vreo 10 -15 kilometri. Noi aveam chef de vorbă, dar tipa nu prea știa limba engleză, așa că ne-am înțeles mai mult prin semne. Ne-a arătat pe unde ar trebuie să continue drumul nostru și drept mulțumire i-am înapoiat un zâmbet larg.

Și o luăm de la capăt cu opritul de mașini. Dar de data aceasta n-au trecut 2 minute și  am avut noroc de un camion. Yupiii, fericire mare, urma să merg pentru prima dată într-un camion. Pe șofer îl chema Roman și părea atât de fericit că are străini în mașină. Voia să fie de treabă și ne-a dat să bem cola și să mâncăm din pachețelul cu bunătăți tradiționale. Nici el nu vorbea limba engleză, dar ne-am înțeles prin limbajului semnelor: mergea spre mare, acolo era casa și familia lui. Ar fi vrut să mergem cu el și să îi cunoaștem cei 3 copii de 5, 6 și 9 ani. Ne-a spus scurta sa poveste legată de copii numai prin semne. Am mers doar vreo 10 kilometri împreună, apoi drumurile noastre s-au despărțit și am fost nevoiți să le luăm la revedere de la Roman cel binevoitor.

Prima mașină căreia îi facem semn oprește să ne ia. Un nou șofer, o experiență nouă. Uite că am dat și peste cocalarul de Georgia. Ochelari de soare chiar dacă era înnorat, purta o căciulă de lână tradițională, muzica era dată la maxim, avea chiar și o telecomandă pentru casetofon, doar nu putea să schimbe oricum melodiile. Cu toate astea, i-am dat o bilă albă pentru că vorbea engleză.  Ne-a întrebat dacă ne place muzica lui, hip-hop georgian, noi am răspuns: ”da, da, bineînțeles” și l-am întrebat dacă are și muzică tradițională. Ne-a făcut pe plac și ne-a pus câteva melodii care ne-au amintit de ultima seară din timpul cursului, când am învățat dansurile tradiționale.
Șoferul și ghidul
Am intrat în zona munților, peisajele începuseră să fie tare frumoase, așa că noul prieten s-a gândit să oprească mașina pentru a face câteva poze. Ne-a spus că își sună un prieten ca să ne facă turul orașului unde locuia el, Ananuri , dar am refuzat politicos pentru că nu aveam timp. Am mai mers ce am mai mers,  și a oprit iar mașina într-un loc care părea a fi un obiectiv turistic. Din proprie inițiativă ne-a dus să vitizăm o biserică și o fortăreață din secolul al XVII-lea. Ne-a arătat chiar și niște turnuri secrete, la care nu ajungea toată lumea. Era tare mândru de frumusețile patriei și voia să le împărtășească.

O fază amuzantă de rămas bun. Ne-am întors la mașină să ne luăm bagajele.  Șoferul, ghidul și mai nou prietenul nostru,  a scos un spray din spate și fără să întrebe nimic a început să îl folosească pe Michal. Să nu înțelegeți că ar fi mirosit urât, nu era vorba de asta, probabil i s-a părut un gest de prietenie. Am început să râdem de acestă peripeție, iar eu m-am bucurat că nu avea unul și pentru fete. Așa e când faci autostopul, trebuie să îți placă toanele și muzica șoferului, iar uneori chiar și spray-urile lui.
Pentru că eram aproape de orașul șoferului, am hotărât să rămânem pe lângă biserica veche pentru a lua o altă mașină. Am făcut 35 de kilometri cu cea de a treia mașină, progresasem. Ne-a lăsat numărul de telefon și ne-a spus că în caz că avem nevoie de ceva să îl sunăm oricând. Așa oameni mai vreau să întâlnesc!

Următoarea mașină ne-a luat după vreo 10 minute de așteptat. Un jeep în care erau 2 bărbați pe la 50 de ani cu față de mafioți georgieni. Michal mi-a făcut semn că e OK, știa el din experiență. Și așa a fost. Nu am vorbit mai nimic cu ei pentru că nu știau deloc engleză și erau preocupați de treburile lor. La un moment dat chiar au început să se certe între ei. Cu toate că păreau suspecți, erau bine intenționați și au au făcut și ei pe ghizii. Ne-au oprit la o altă biserică, doar sunt oameni credincioși, unde am făcut poza de mai jos. Mai aveau treabă, așa că le-am mulțumit pentru cei 45 de kilometri făcuți împreună și ne-am îndreptat spre drumul principal pentru o nouă poveste.

Călugări în Georgia

Călugări în Georgia

Urmează partea cea mai norocoasă a întregii călătorii: cum am ajuns să avem ghid local și să vizităm toate obiectivele turistice de pe drumul spre Kazbegi. Am văzut multe locuri frumoase: biserici pe vârf de munte, cascade, mine de extracție a apei minerale, conducta de gaz care vine de la ruși, peisaje superbe. Ne-am plimbat chiar și cu o mașină de teren până în vârful muntelui. Suntem autostopiști mândri!  Dar toate acestea o să fie povestite în detaliu în articolul următor. Aventura continuă!

Peisaj lângă biserica din secolul XVII

Peisaj lângă biserica din secolul XVII

Biserica georgiană

Biserică georgiană

Continuarea poveștii …

Lasă un comentariu