75 de motive pentru a călători

Este o listă adunată în timp cu răspunsurile la întrebarea ”de ce călătorești?”. Am căutat argumente mai elaborate, mai credibile decât cele date anterior. Am încercat să răspund din ce e în mai bine, mai rațional, mai logic. Motive pentru care eu călătoresc și care te-ar putea face și pe tine să pleci la drum:

1. Ești mai curios și mai atent la detalii. Vezi lucrurile cu ochi de copil și întrebi mereu ”de ce?”.

2. Înveți să ai încredere în oameni. Mereu sunt surprinsă de faptul că persoanele noi pe care le întâlnesc sunt dornice să ajute. Am ajuns să cred că 99.99% dintre oameni au intenții bune și, ca urmare, am avut curajul să dorm în casa unui străin prin intermediul siteului Coushsurfing și chiar să găzduiesc străini în propria casă.

3. Folosești la maximum o anumită perioadă de timp. Atunci când sunt plecată dorm mai puțin și ating limita superioară a intervalelor de activitate continuă.

4. Înveți să trăiești cu mai puțin. Doar atunci când călătorești pentru o perioadă mai lungă de timp și trebuie să îți iei doar câteva lucruri în bagaj realizezi că te poți descurca doar cu puține articole de îmbrăcăminte, cu puține obiecte personale. Ideea este foarte bine evidențiată în acest stand-up comedy al lui George Carlin despre ”my stuff”.

5. Este ușor să cazi în capcana materialistă, să ajungi la concluzia că ai nevoie de un pat și un duș fierbinte în fiecare zi pentru a supraviețui. Călătoritul pe munte îți demonstrează contrariul.

Poți să umbli o lună prin Maroc cu un rucsac de 10 kilograme

Poți să umbli 2 luni prin lume doar cu un rucsac de 10 kilograme

6. Banii cheltuiți într-o călătorie te fac mai fericit decât cei cheltuiți pe alte bunuri materiale. Așa susțin psihologii în studiul ”Experiențele ne fac mai fericiți decât posesiile”.

7. Călătoria este educativă, reprezintă o modalitate de a învăța lucruri noi. Cel mai bun profesor de istorie și geografie. Îți stârnește interesul față de lucruri de care nu ai fi crezut vreodată că vrei să afli mai multe. Călătorind nu te oprești niciodată din învățat.

8. Pentru că ieși din zona de confort. Renunți la comoditatea și rutina de zi cu zi. Îmi place să cred că fiecare loc descoperit și fiecare persoană întâlnită pe drum mă face să fiu mai bună.

9. Pentru încredere în propria persoană. Faptul că reușești să te descurci singur într-un loc nou îți crește motivația de a duce la bun sfârșit lucrurile deja începute.

10. Înveți să te simți bine doar tu cu tine. Citește și: 15 motive pentru a călători singură.

11. Consider că fericirea constă în numărul de amintiri diferite pe care le ai și pentru asta trebuie să faci ceva nou în fiecare zi. Nu există variantă mai bună de a atinge acest obiectiv decât călătorind.

12. De teamă să nu ajungi să ai o viață monotonă și peste câțiva ani să povestești iar și iar cele 5 întâmplări care te-au marcat.

13. Pentru inspirație.
Apus in desert

14. Pentru emoții, pentru că îți face inima să bată tare.

15. Rezolvă problema fricii. Acum am curaj să merg singură într-un loc nou, să fac autostopul în Maroc sau să mă plimb de una singură prin Fes.

16. Întâlnești oameni noi care te fac să vezi lucrurile dintr-o cu totul altă perspectivă. Cu cât mentalitățile sunt mai diferite, cu atât reușești să pătrunzi lucrurile în profunzime. E ca și cum ai trăi mai multe vieți și înveți din experiențele celorlalți. În plus, atunci când călătorești lumea e mult mai deschisă spre a povesti lucruri personale pentru că știe că este probabil să nu vă mai întâlniți vreodată.

17. Pentru bucătăria locală și descoperirea de noi gusturi. Să te pierzi prin piețele tradiționale, să mănânci de pe stradă și să guști orice îți iese în cale.

18. Îți hrănește spiritul de aventură și dorința de adrenalină. Bungee jumping, rafting, snowboard și sărit cu parașuta nu poți să le faci stând acasă.

19. O modalitate de a călători în timp. Un exemplu ar fi plimbările pe străzile labirintice ale medinelor(partea veche a orașului) din Maroc sau o vizită într-o tăbăcărie care folosește același proces de prelucrare a pielii ca acum 500 de ani.

20. Înveți cuvintele de bază din limbi străine: mulțumesc, te rog, etc. E plăcut să le furi un zâmbet localnicilor atunci când le răspunzi pe limba lor.

21. Te relaxezi și te încarci cu energie pentru o nouă perioadă de muncă.

22. Pentru a descoperi noi provocări de a depăși limitele. Pentru că ajungi să simți când îți atingi limitele. E vorba de acel moment de ”waaw, nu aș fi crezut niciodată că pot să fac așa ceva”.

Munții din Iordania

Munții din Iordania

23. Pentru sentimentul de libertate. Pentru că simți că poți să faci orice și lumea este la picioarele tale.

24. Colecționezi amintiri – cele care durează o viață întreagă și nu pot fi surprinse în fotografii.

25. Să îi înveți pe străini despre România. Să le spui ce țară frumoasă avem și cât de treabă sunt oamenii noștrii.

26. Înveți să îți apreciezi țara și valorile ei, să fii imun la cuvinte ca ”la noi nu se poate face nimic, la noi totul merge prost, e greu să te descurci”. Uite ce spune indicele ăsta despre nivelul de trai din România. Țara noastră se află aproape de media fericirii pe glob(42.2), lucru care îți poate da de gândit.

27. Îți șlefuiește gândirea și te luminează mai mult ca X ani de școală (unde X > 16, atât am fost eu la școală).

28. Te pui în calea oportunităților, te expui șansei.

29. Pentru noi obiceiuri culinare. Adopți noi alimente și îți diversifici hrana. Așa am început eu să mănânc hummus și falafel.

30. Pentru noi băuturi. Nu vă spun despre cele alcoolice, ci despre ceaiurile din Orient, despre cafeua cu cardamom din Iordania și fresh-ul de portocale din Maroc.

31. Descoperi că nu e nimeni dator să te plimbe prin lume și să rezoneze la dorințele tale, singurul responsabil pentru îndeplinirea acestor vise ești tu. Nu contează că nu ai călătorit când erai mic, ai tot timpul din lume să faci asta de acum încolo. Conștientizezi că trebuie să depui efort pentru a-ți îndeplini dorințele.

32. Înveți să îți asumi responsabilitatea pentru decizii, să analizezi mai bine opţiunile pe care le ai la îndemână.

33. Îți faci prieteni noi din toate colțurile lumii.
Poza cu maimutaPoza cu maimuta

În casa lui Mba, ghidul și prietenul nostru berber

În casa lui Mba, ghidul și prietenul nostru berber

34. Înțelegi că există oameni complet diferiți care au cu totul alte valori în viață și ajungi să respecți felul lor de a fi. Nu o să ți se mai pară că tu ești ”cel mai tare din parcare”.

35. Pentru a înțelege lumea trebuie să o cunoști.

36. Devii umil atunci când vezi bunătatea și simți spiritul oamenilor care trăiesc în condiții sărăcăcioase.

37. Pentru că descoperi sentimentul de compasiune.

38. Ajungi să înțelegi cât valorează lucrurile pentru tine. O practică bună mai ales în țările arabe când trebuie să negociezi totul și te ajută să știi care este prețul OK pe care vrei să îl plătești pentru un anumit produs sau serviciu.

39. Îți exersezi și rafinezi abilitatea de a negocia.

40. Înveți să faci bugete. Și mai ales să le respecți, lucru care nu este prea ușor. :D

41. Indiferent unde ai călători rămâi cu idei care te pot ajuta. De la țările dezvoltate poți să înveți cum să produci mai eficient, iar de la cele în curs de dezvoltare cum să folosești mai bine resursele.
Libertate prin călătorie

42. Înveți să planifici și cum trebuie să iei deciziile. De la a planifica ruta unei călătorii până la a face lucrurile să se potrivească în cazul în care vrei să pleci la drum pentru o perioadă mai lungă.

43. Călătoresc și pentru documentarea pe care o fac înainte să plec la drum, pentru că văd filme de călătorie și documentarele din țara pe care urmează să o vizitez.

44. Îți asumi riscuri și afli că e OK să faci asta.

45. Devii adaptabil, flexibil. Atunci când călătorești lucrurile pot să meargă prost, planurile se schimbă. Pentru a rezolva problemele și a-ți păstra buna dispoziție trebuie să fii flexibil. Înveți să te adaptezi la alte culturi. Adopți alte stiluri vestimentare atunci când călătorești în țările musulmane și ți se pare normal pentru că înțelegi de ce faci asta. Într-o lume care se schimbă în continuu, abilitatea de a te adapta este importantă, chiar necesară.

46. Îți îmbunătățești abilitatea de a comunica. Atunci când încerci să conversezi într-o țară diferită e nevoie de eforturi suplimentare pentru a trece de barierele culturale. Acest lucru te poate ajuta și la job, mai ales dacă lucrezi într-un mediu multicultural. Angajații care au abilitatea de a comunica sunt cei care progresează cel mai repede.
Într-o piață din Georgia a trebuit să schimb o lămâie pe o prinzătoare de șoareci numai prin semne

47. Înveți să renunți. Uneori la judecată și deseori la prejudecată.

48. Îți antrenezi răbdarea.

49. Călătoria te învață să te relaxezi, să nu mai fii într-o fugă continuă după îndeplinit obiective. Îți dai răgaz să respiri și să admiri.

50. Te învață să trăiești în prezent. Știți povestea cu berberul Yussef care m-a botezat Fatima și care nu mă lăsa să vorbesc despre ziua de mâine?

51. Pentru a face lucruri ieșite din comun, acele chestii nebune. De exemplu, să mergi cu autostopul prin munții Caucaz.

52. Vezi perspective noi.

53. Brâncuși spunea așa: “Trebuie sa încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poți să vezi foarte departe.”  Călătoriile în lume îți alimentează setea de mai mult, de autodepășire.

54. Descoperi tradițiile poporului tău și înțelegi de unde te tragi. Lecții de olărit, câteva zile de pescuit în Delta Dunării sau de mers la cules de porumb sunt activități pe care le poți face cu plăcere.

Înveți să coși ii

55. Consolidează relațiile de cuplu.

56. Câteodată îți găsești sufletul pereche din celălalt colț al lumii. Și îți complici existența.

57. Îți dai seama cine este cu adevărat alături de tine, cine te înțelege, cine pricepe de ce alegi să faci anumite lucruri.

58. Înțelegi care sunt prietenii potriviți pentru a fi parteneri de călătorie. E vorba de cei care pot să mănânce orice și nu se plâng după o ciorbă ca la mama acasă, care se trezesc devreme pentru că nu faci 2000 de kilometri ca să dormi până la ora 12 sau care se adaptează după preferințele generale ale grupului.

59. Pentru perioade de tranziție. Dacă se întâmplă să ai o perioadă liberă între 2 job-uri, la școală, între relații, o călătorie mai lungă este modalitatea perfectă de a separa diferite etape din viața ta.

60. Pentru a fugi de realitate atunci când vrei să lași totul în urmă.

61. Pentru a-ți vedea viața dintr-o perspectivă exterioară.

62. Călătoria te provoacă.

63. Te face să fii mai creativ.

64. Îți permite să fii tu însuți. Când nu e niciun cunoscut în jurul tău nu prea îți pasă de ce spun sau ce cred alții despre tine.

65. Poți să te răsfeți fără să fii judecat de alții.

66. Pentru că la 66 de ani nu o să mai ai condiția necesară de a face anumite lucruri.

67. Pentru că atunci când pleci la drum fără nicio destinație ai o infinitate de posibilități.

68. Să te bucuri de natură, de flori, de iarba verde, de aerul proaspăt de la munte. Să înoți cu peștii.
Snorkeling în Marea Roșie

69. Să faci poze cu bărboși.

70. Te face să te bucuri atunci când de întorci la un loc familiar și mult prea bine cunoscut – acasă.

71. Pentru că pur și simplu îmi place.

72. Pentru că sunt egoistă și aleg să cumpăr fericire.

73. Pentru a colecționa magneții pe care să îi pui pe frigider, apoi să te lauzi cu ei.

74. Ca să fii în trend. Ați auzit și voi că noul ”ce mi-am mai luat” este ”pe unde am mai fost”.

(Ultimele 4 argumente sunt glumițe, dar eu cred că sunt câțiva care se regăsesc printre aceste motive).

75. Fără niciun motiv, gata cu atâtea justificări.

O întrebare care mi-a fost pusă de nenumărate ori: 75 de răspunsuri. Ar putea la fel de bine să fie o listă cu lucrurile pe care le-am învățat din călătorii. Știu, dovezile aduse de mine nu se aplică numai în cazul călătoriilor. Nu spun că tot ce am scris mai sus e posibil numai prin călătorit, cum nu spun că dacă mergi o dată pe an în Antalia la all inclusive o să ai parte de toate învățămintele acumulate prin călătorii. E o vorba de o învățare progresivă care depinde de felul fiecăruia de a închide sau deschide larg ochii și urechile pentru a observa lumea din jur. Călătoria te schimbă doar dacă ești dispus să te îmbunătățești.

În care dintre aceste motive te regăsești și ce altceva ai mai adăuga la listă?

To do something new – It sucks to be stuck in a rut. Everyone knows what that’s like. Travel can be the perfect solution. And what’s not new about being in Bolivia? – See more at: http://www.airtreks.com/ready/17-reasons-why-travel-is-good-for-you/#sthash.5VizsLm3.dpuf
As a transition – If you happen to be between jobs, schools, kids, or relationships, around the world travel can be a perfect way to separate these life stages, give you insight into your next phase and provide closure on the last one. Plus there’ll be a nice time stamp on that moment in your life. – See more at: http://www.airtreks.com/ready/17-reasons-why-travel-is-good-for-you/#sthash.5VizsLm3.dpuf
As a transition – If you happen to be between jobs, schools, kids, or relationships, around the world travel can be a perfect way to separate these life stages, give you insight into your next phase and provide closure on the last one. Plus there’ll be a nice time stamp on that moment in your life. – See more at: http://www.airtreks.com/ready/17-reasons-why-travel-is-good-for-you/#sthash.5VizsLm3.dpuf
As a transition – If you happen to be between jobs, schools, kids, or relationships, around the world travel can be a perfect way to separate these life stages, give you insight into your next phase and provide closure on the last one. Plus there’ll be a nice time stamp on that moment in your life. – See more at: http://www.airtreks.com/ready/17-reasons-why-travel-is-good-for-you/#sthash.5VizsLm3.dpuf
As a transition – If you happen to be between jobs, schools, kids, or relationships, around the world travel can be a perfect way to separate these life stages, give you insight into your next phase and provide closure on the last one. Plus there’ll be a nice time stamp on that moment in your life. – See more at: http://www.airtreks.com/ready/17-reasons-why-travel-is-good-for-you/#sthash.5VizsLm3.dpuf

Lasă un comentariu