Turul Dunării pe bicicletă – ziua 4 – Am dat de greu pe Valea Cernei

Notă : articolul cu harta traseului și informații: Turul Dunării pe bicicletă

Zi grea, o mare provocare. Atunci când îți propui ca într-o singură zi să faci multe lucruri și le mai și realizezi simți un tip de fericire aparte, poți să îi spui și satisfacție pentru că știi că te afli pe calea cea bună și că astfel de zile de duc într-o direcție cu rezultate pe termen lung. Dar nu este ușor să duci la bun sfârșit ceea ce ai început, trebuie să ”transpiri”, să muncești pentru a-ți îndeplini obiectivele. Realizezi că alături de prieteni efortul depus poate fi privit ca o distracție și că e bine să ai pe cineva aproape să te susțină atunci când dai de greu. În ziua 4 din turul Dunării ne-am propus un obiectiv greu de atins, nu numai că trebuia să parcurgem peste 90 de km pe bicicletă, o mare parte în urcare, dar am stabilit că facem și o plimbare pe munte(trekking) timp de vreo 2 ore spre cătunul Ineleț. Nici vremea nu a ținut cu noi, a picurat încontinuu, dar pentru că am fost o echipă am realizat tot ce ne-am propus și ne-am mai și distrat. Am adunat multe povești, am ajuns cu bine la locul de cazare și am dus mai departe aventura.

Se anunță o zi nebună

Se anunță o zi nebună

Am pornit la drum din zona Cazanelor Dunării. Statuia lui Decebal ne-a îndemnat să povestim întâmplări amuzante despre daci și romani: cum falsificau dacii monedele romane, cât de barbari erau și ce tactici de luptă aveau. Uite așa am ajuns în Orșova! Ne-am luat ”la revedere” de la Dunăre după ce o vrăbiuță ne-a șoptit un secret: ”drumul dintre Orșova și Băile Herculane e plin de camioane și tiruri, nu e rost de pedalat. E un tren la ora 11. Urcați repede în el!”. Am fost ascultători și am luat trenul până în Herculane. Aici planificasem să mâncăm bine într-un local drăguț, dar a început ploaia și ne-am oprit la shaorma lângă gară. ”Bună și shaorma!”, au spus băieții.

Gara din Băile Herculane
Am coborât din tren și de la prima vedere m-a impresionat peronul cu bolta sa verde de liane pe care atârnă flori. Am intrat și în clădirea gării și am început să înțeleg de ce gara din Băile Herculane este considerată cea mai frumoasă din țară: a fost proiectată în așa fel încât să bucure ochiul și să îmblânzească așteptarea celui care a ajuns în aceste locuri. Construită în stil baroc, între 1878 și 1886, reproduce castelul de vânătoare al împărătesei Maria Tereza, aflat în apropierea Vienei. Corpul central al gării este decorat cu fresce care reprezintă elemente din mitologia romană. Are un aer misterios care te duce cu gândul la forfota pe care o aduceau cu ei turiștii veniți din toate părțile la băi în perioada de glorie a stațiunii.

Gara din Herculane small

Gara din Herculane

Interiorul gării

Interiorul gării

Prin Băile Herculane
Următoarea oprite a fost în Piața Hercules. Am privit prin geamurile sparte ale clădirilor în dorința de a zări o urmă din gloria și aerul aristocratic de altă dată. Piața are un aspect învechit și îți transmite o stare de melancolie atunci când conștientizezi că locurile pe care le vizitau împărați și împărătese au ajuns niște ruine (Iosif al II-lea, Francisc I, Franz Iosef, împărătesele Carolina si Elisabeta i-au fost oaspeți).

Băile Herculane

Băile Herculane

Valea Cernei
Am lăsat în urmă stațiunea și am continuat să pedalăm, urma partea grea a traseului. Drumul de pe Valea Cernei este vegheat de o parte și de alta de vegetație abundentă și de creste abrupte. Înălțimile încețoșate au ceva sinistru, te înfioară și îți provoacă amețeală. E un drum pe care nu-l poți uita prea ușor. Pe cât era de frumos, pe atât de greu, pentru că trebuia să urcăm în continuu, iar bagajele păreau mai grele decât de obicei. Și am urcat, am urcat și iar am urcat, când pe bicicletă, când cu ea de coarne. Toată ziua a plouat mărunt, foarte rar s-a oprit, dar n-am lăsat vremea să ne afecteze planurile! Ne-am simțit exact ca în junglă: pădure deasă, umezeală, creste ascunse în ceață, de o parte și de alta a drumului.

Valea Cernei

Valea Cernei

Curbe periculoase pe Valea Cernei

Curbe periculoase pe Valea Cernei

 

Cătunul Ineleț la care se ajunge urcând pe scări fixate pe stâncă
Când am făcut planul inițial al traseului ne gândeam că o să facem o baie în piscina de la 7 Izvoare, dar apoi am aflat că în apropierea drumului nostru există un cătun rupt de lume la care se poate ajunge doar prin urcarea pe niște scări prinse pe stâncă, așa că am renunțat la ideea de a mai face o baie. Citisem pe internet că este greu de găsit drumul spre sat pentru că nu există nicio semnalizare, trebuie să te orientezi după o stație de autobuz. Pentru că în urcarea noastră nu am văzut nicio stație am întrebat prima persoană care ne-a ieșit în cale și am primit un sfat: trebuie să treceți pe al treilea podeț peste Cerna, numărătoarea începe de la ieșirea din Băile Herculane. Cei drept există și o așa zisă stație de autobuz în dreptul  podețului, un fel de cameră din lemn.

Podețul spre Ineleț

Podețul spre Ineleț

Nu puteam să urcăm cu bicicletele după noi, așa că le-am ascuns între copaci. Puteți spune că am avut mare curaj și că puteam să rămânem fără ele, atunci să fi văzut distracție, dar ne-am asumat acest risc, altfel nu am mai fi ajuns în Ineleț. Urcarea a durat cam o oră, iar coborârea vreo 40 de minute. Ne-am întors pe jumătate uzi pentru că a tot picurat, iar de data asta Peșu și-a stors apa din șosete.

Drumul de acces spre Ineleț

Drumul de acces spre Ineleț

Cătunul este desprins de lumea noastră, parcă uitat de toți și de toate. Oamenii de aici trăiesc din ceea ce își cultivă în propria grădină și din ce cresc în grajduri și cotețe. Nu au curent electric și coboară în Herculane o dată la câteva zile pe timpul verii, iar iarna la câteva săptămâni, pentru a cumpăra ulei și zahăr. Am vorbit cu o localnică, să nu vă imaginați că era bătrână, avea 35 de ani și 2 copii. De la ea am aflat că au școală și o biserică în sat. La școală sunt 9 copii. M-am tot întrebat cum de aleg oamenii să trăiască desprinși de lume, într-un loc în care poți să ajungi doar dacă urci pe scări suspendate pe stânci și dacă mergi timp de o oră pe o cărare îngustă.

Ni se face cinste cu o gură de tărie
Ne-am recuperat bicicletele și ne era atât de foame încât am mâncat pe nerăsuflate cele 2 borcane de zacuscă pe care le aveam la noi. A fost cea mai bună zacuscă din viața mea. În timp ce mâncam cu atâta poftă un pescar milos ne-a dat câte o gură de tărie când ne-a văzut cât de bătuți de ploaie și de vânt suntem.

Hai luați o gură să vă reveniți!

Hai luați o gură să vă reveniți!

Eram rupți de oboseală și mai aveam vreo 25 de kilometri de urcare susținută. Începuse să se întunece iar ceața se lăsa din ce în ce mai jos. Pedalam anevoios, doar eu cu gândurile mele și îmi doream să vină o mașină din spate să ne ia, aveam de gând să fac autostopul. S-a făcut din ce în ce mai întuneric, ne-am scos lanternele și am continuat să pedalăm. Eram aproape de capătul puterilor, am dat dovadă de multă perseverență. Începusem să aud mașini care vin din spate. Mă opream să mă uit după ele, dar nu era niciuna. Și am dus-o tot așa vreme de 20 de kilometri pe care i-am parcurs în 3 ore.

 Se apropie seara


Se apropie seara

Apoi dorința mea a devenit realitate: un suflet mare a oprit mașina și ne-a luat cu tot cu biciclete pentru ultimii 5 km din traseu. Fără să-i facem vreun semn, probabil a văzut că ne mișcăm mult prea încet, că e noapte, că plouă și s-a oferit să ne ducă la destinație (pensiunea Cerbul de la intrarea în satul Godeanu).

Gazdele noastre nu aveau nimic de mâncare, dar ne-au trimis la un cioban din vecini care ne-a gătit pastramă și păstrăv exact sub ochii noștri. Om de treabă ciobanul ăsta, nu conta că era trecut de ora 10 seara și că nu mai avea pe nimeni în restaurant, s-a apucat repede de treabă. Ne-a spus că vin des bicicliști pe la el, mai ales străini, și că după ce se termină activitatea din micul său restaurant îi lasă să doarmă pe jos.

Am mâncat cu poftă mămăliga cu păstrăv, am făcut un duș fierbinte și m-am băgat la somn. A fost epuizantă cea de-a patra zi. Sper ca mâine să fie soare!

Mai multe fotografii găsiți aici.

Lasă un comentariu