Turul Dunării pe bicicletă – ziua 5 – Ponoare, meșteri populari și autostop pe bicicletă

Notă : articolul cu harta traseului și informații: Turul Dunării pe bicicletă

Atunci când îți dorești cu adevărat un anumit lucru și îți folosești toată energia pentru a obține lucrul dorit șansele de reușită îți cresc considerabil și în cele din urmă o să ți se îndeplinească dorința. De aceea, îmi place să cred că am avut și eu o influență legat de soarele care ne-a însoțit în cea de-a cincea zi din Turul Dunării, mi l-am imaginat în timp ce pedalam prin ploaie în zilele precedente și chiar am adormit spunând: ”vreau ca mâine să fie soare”. Cum am deschis ochii m-am și repezit la fereastră să văd care e situația afară, bucuria a fost pe măsură când am dat de strălucitorul soare și mi-am decorat instant fața cu un zâmbet până la urechi. E uimitor că în astfel de călătorii ajungi să apreciezi infinit de mult orice schimbare a naturii, nu știu ce se întâmplă, dar este accesată în profunzime latura umană a fiecăruia dintre noi.
IMG_0488

Zeiță pe bicicletă
După ritualul din fiecare dimineață de aranjare a coburilor pe bicicletă am pornit la drum, urmau 20 de kilometri de pedalat la vale până în Baia de Aramă. Pedalat este impropriu spus pentru că bicicleta a prins aripi, iar eu mă vedeam o zeiță a bicicletelor înaripate, exact ca Poseidon cu al său Pegas. Spuneam un simplu ”hoo”, iar Julieta mea, pentru că așa se numește bicicleta, se oprea ba în dreptul unui vișin, ba în dreptul unui dud, ba să admire peisajele legendare. Cum dădea puțin din roata din spate, cum transforma pământul de sub într-un izvor de apă.

Bicicleta a prins aripi

Bicicleta a prins aripi

Totul era  verde crud în jurul nostru, satele pitorești, simple, rupte din vremuri. Multe vite, gospodării bazate pe grajduri, fâneţe, clăi şi clăiţe, suspendate pe colinele abrupte. Oameni harnici fac ceea ce știu mai bine și totodată ceea ce fac de când lumea.
IMG_0483

În Baia de Aramă, oraș vechi în jurul căruia se exploata arama, nu am văzut nicio urmă de exploatări, dar am vizitat biserica Sfinții Voievozi. Veche din secolul al XIV-lea, a funcționat ca mănăstire până la secularizarea averilor mănăstirești, apoi a devenit biserică de mir. Azi nu mai este funcțională.

Biserica din Baia de Aramă

Biserica din Baia de Aramă

Pădurea de liliac
Cum ieși din oraș în direcția Ponoarele, intri într-un loc umbros, străjuit de păduri, care poartă numele Codrii de Aramă. În această zonă se organizează în fiecare an, în prima duminică a lunii mai, Sărbătoarea Liliacului, un festival popular dat în cinstea florilor de liliac și frăsinică și al mirosului lor îmbietor. E singura rezervație botanică din țară de acest fel, se întinde pe 20 de hectare și e într-o zonă neatinsă de turiști. Există numeroase cântece populare închinate bucuriei renașterii la natură, un exemplu ar fi:

” Vino, mândro, la Ponoare
C-a dat liliacu-n floare.
Liliacu-a înflorit,
Acu-i vremea de iubit.”

Moara Crăcucenilor  și bisericuța de sub Stei
Pe poteca marcată turistic ce duce spre pădure poate fi admirată Moara Crăcucenilor  și bisericuța de sub Stei, numită astfel datorită faptului că se află chiar sub Steiul(colț ascuțit de stâncă) Ponorii. Biserica are aspectul unei căsuţe de lemn cu pridvor susţinut de patru stâlpi care s-au aplecat parcă sub povara vremii.

Vechea moara de apă a Crăcucenilor(oamenii din satul Cracul Muntelui)

Vechea moara de apă a Crăcucenilor(oamenii din satul Cracul Muntelui)

Bisericuța de sub stei pare să stea într-o rână

Bisericuța de sub stei pare să stea într-o rână

Podul lui Dumnezeu sau Podul natural
Următoarea oprire a fost la Podul lui Dumnezeu sau Podul natural. Nici nu îl observi dacă mergi pe drumul principal, trebuie să cobori în partea laterală pentru a-l putea admira în toată măreția sa: 30m lungime, 13m înălțime și 9m deschidere. Așa cum îi spune și unul dintre numele sale, este un pod natural care s-a format prin prăbușirea peretelui superior al peșterii Ponoare.

Podul lui Dumnezeu - singurul pod natural din Europa pe care se poate circula

Podul lui Dumnezeu – singurul pod natural din Europa pe care se poate circula

Legenda podului
Localnicii au păstrat mai multe legende despre formarea podului, care explică denumirea de Pod al lui Dumnezeu, una dintre ele sună cam așa:
” În peştera de la Ponoare, ca în orice întuneric, locuia Aghiuţă, Necuratul însuşi, ocupându-se liniştit de răutăţile sale. Însă oamenii l-au rugat într-o zi pe Dumnezeu să îi scape de diavol, iar acestuia, făcându-i-se milă de ei, a lovit tavanul peşterii, prăbuşindu-l peste intrare. Aghiuţă, priceput, a scăpat prin a doua ieşire a peşterii. Supărat că a fost alungat de aici din zonă a zgâriat toate pietrele din partea cealaltă a versantului şi a format două câmpuri de lapiezuri: Câmpul Afroditei şi Câmpul Cleopatrei . Apoi, s-a așezat pe o piatră care îi poartă și azi numele, Stânca Dracului. El veghează asupra oamenilor care vizitează locul, fără a mai putea să-şi reia reşedinţa.”

Lacuri carstice
Am mers și în locul unde ar fi trebuit să fie Zătonul Mare și Zătonul Mic, două lacuri de origine carstică. În momentul în care am ajuns noi, adică la sfârșitul lunii iunie, cele 2 lacuri erau secate. Zătonul Mare este cel mai mare lac de origine carstică din România, numit de specialiști „lacul fantomă”, pentru că apare și dispare. El se menține doar dacă anul este bogat în precipitații, iar apele care se scurg de pe versanți aduc aluviuni și închid scorburile. Atunci când este plin, lacul are o suprafață de peste doi kilometri și o adâncime de până la 20 de metri.

Peștera Ponoarele
Se află în imediata apropiere a podului, are o lungime de 734 metri și reprezintă singura legătură dintre Zătonul Mic și Zătonul Mare, realizată la nivel subteran. Intrarea în peșteră are forma unei arcade, coborârea este alunecoasă pentru că apa picură mereu din tavan  și peștera este inundată când apele Zătonului cresc. Noi eram încălțați în sandale, așa că nu ne-am putut aventura prea mult în interiorul peșterii din cauza noroiului.

În interiorul peșterii

În interiorul peșterii

Câmpurile de lapiezuri
Reprezintă forme carstice deosebite pe care apa le-a încrustat în calcare. Câmpul de lapiezuri Cleopatra se află chiar deasupra intrării în peșteră și este cel mai frumos dintre toate cele existente în zonă.

Cămp de lapiezuri

Cămp de lapiezuri

Oamenii locului și îndeletnicirile lor
Oamenii din satele comunei Ponoarele au practicat dintotdeauna și încă mai practică tot felul de meșteșuguri. Au la îndemână piatra de calcar, așa că se ocupă cu văruitul, iar lemnul din belșug îi ajută să fie dulgheri buni. În zonă, mai există și azi tâmplari care fac leagăne de lemn pentru copii și șei din lemn de nuc ori de cireș pentru cai. Cojocăritul și țesutul sunt alte meșteșuguri ale zonei.

Rufele se usucă printre flori. Înțelegem, în sfârsit, de unde se inspiră cei care fac reclamele la detergenți

Rufele se usucă printre flori. Înțelegem, în sfârsit, de unde se inspiră cei care fac reclamele la detergenți

Întrebând prin sat la ce meșteri am putea să mergem, am fost îndreptați spre casa Oanei Pârvan. Împreună cu alte 11 fete, aceasta duce mai departe arta confecționării costumelor populare. Mi-au spus că pun accent pe lucrul de mână și am observant că iile ce ies din mâinile lor sunt adevărate opera de artă. Realizarea unei ii durează aproximativ 2-3 săptămâni, munca depusă este una extrem de solicitantă datorită nivelului de detaliu şi acurateţe cu care trebuie lucrat fiecare centimetru al modelului ales, de aceea mai lucrează și 2 fete în același timp la o ie.
Una dintre fetele de acolo mi-a spus că dacă vreau să învăț să cos pot să vin acolo și să stau o zi întreagă, mă învață ele cum să îmi fac propria ie. Și chiar mă gândesc ca pe viitor să revin la Ponoare pentru a-mi coase propria ie. Dacă te tentează și pe tine, doamnele sunt foarte prietenoase, primesc pe orice, nu trebuie decât să dai un telefon înainte (cel puțin așa mi-au spus).
12 IMG_0197

Autostop cu bicicleta
Nici nu mi-a venit să cred că era trecut de ora 5 seara și noi mai aveam încă 65 de km de pedalat până în Drobeta Turnu Severin. Picioarele nu prea ne mai țineau după efortul din zilele precedente. În stilul meu caracteristic m-am gândit să facem autostopul, eram sigură că o să găsim pe cineva care să ne înghesuie și pe noi 3 și bicicletele într-o mașină. Băieții nu prea credeau în optimismul meu și pentru a minimiza riscul, am început să pedalăm spre Severin. Când auzeam că vine o mașină din spate mă dădeam jos de pe bicicletă să îi fac semn, dar nu oprea nimeni să ne ia. Așa am pedalat vreo 30 de km, când pe bicicletă, când jos să fac semne mașinilor. Dar până la urmă am avut noroc! Doi domni mergeau să mute stupii, aveau mașina liberă, exact tipul de mașină de care aveam nevoie și mai mult, bunăvoința de a opri și a ne lua cu ei. Uite așa am ajuns în Severin! Într-un articol următor o să vă învăț și pe voi să faceți autostopul cu tot cu bicicletă.
12 IMG_0197 (3)

A fost o zi deosebită, am fost zeiță, am vizitat locuri frumoase și am găsit meșteri populari. Extazul este copleșitor, în fiecare zi mă reîndrăgostesc de mersul pe bicicletă!

Mai multe fotografii găsiți aici.

Lasă un comentariu